Componentă a echipei naţionale de echitaţie a României, Emma Butucă s-a îndrăgostit de cai la 6 ani şi de atunci e nedespărţită de animale. Sportiva în vârstă de 18 ani, dublă campioană balcanică, speră să ajungă la JO, se antrenează la clubul pe care părinţii ei l-au înfiinţat de la zero pentru ca fata să facă performanţă sub drapelul tricolor.